Fost secretar de stat și alte trei persoane, RĂNIȚI într-un ACCIDENT în Harghita

Publicat: 19 05. 2012, 12:44
Actualizat: 08 07. 2013, 06:59

Fostul secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor Iosif Moldovan și alte trei persoane, între care un copil în vârstă de doi ani, au fost răniți în urma unui accident care a avut loc pe drumul european E 578, în Harghita, după ce mașina condusă de Moldovan a fost lovită de un alt autoturism.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că accidentul a avut loc vineri seară, pe drumul european E 578, între localitățile Sândominic și Dănești.

Potrivit acestuia, accidentul s-a produs după ce un șofer în vârstă de 33 de ani, din Mădăraș, care venea dinspre Miercurea Ciuc, a virat la stânga pentru a se îndrepta către comuna Tomești, fără să se asigure, mașina lovind un autoturism care circula regulamentar pe drumul european și care nu a mai putut evita impactul.

În urma accidentului, cei doi șoferi, soția celui vinovat de producerea accidentului și copilul lor, un băiat în vârstă de doi ani, au fost răniți și duși la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc.

Filip a afirmat că niciunul dintre șoferi nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Dr. Adrian Dobrică de la Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Județean de Urgență Harghita a declarat, sâmbătă, că mama băiatului de doi ani a suferit multiple leziuni toracice și craniene, femeia fiind operată și în prezent aflându-se la terapie intensivă.

Potrivit sursei citate, copilul este internat la Pediatrie și nu are leziuni severe.

Dobrică a spus că celălalt șofer, în vârstă de 36 de ani, este Iosif Moldovan, fost secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor, care a suferit leziuni la gamba dreaptă. Moldovan a fost operat și a fost lăsat să plece, urmând să se prezinte zilnic la spital pentru verificarea și îngrijirea rănii.

Șoferul care a provocat accidentul a suferit o contuzie la un genunchi. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru vătămare din culpă.

Iosif Moldovan a fost demis din funcția de secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor în urmă cu câteva zile, printr-o decizie a premierului Victor Ponta.