Fost șef al Biroului Examinări Permise de Conducere Brașov, condamnat la trei ani cu suspendare pentru luare de mită

Publicat: 20 11. 2013, 18:07
Actualizat: 01 02. 2019, 11:18
Fostul șef al Biroului Examinări Permise de Conducere Brașov Vasile Rotariu a fost condamnat, marți, la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a luat mită de la administratorul unei școli de șoferi pentru a facilita obținerea unor permise auto, acesta primid, de asemenea, o pedeapsă similară.

Fostul șef al Biroului Examinări Permise de Conducere Brașov Vasile Rotariu a fost condamnat, marți, la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a luat mită de la administratorul unei școli de șoferi pentru a facilita obținerea unor permise auto, acesta primid, de asemenea, o pedeapsă similară.

Curtea de Apel Brașov l-a condamnat, marți, pe fostul șef al Biroului Examinări Permise de Conducere din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Brașov Vasile Rotariu la trei ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de șase ani, după ce inițial fusese achitat de Tribunalul Brașov, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vasile Rotariu a fost inițial achitat de Tribunalul Brașov, pe data de 18 iunie.

Procurorii DNA Brașov au făcut recurs la decizie, iar la termenul de marți Curtea de Apel Brașov l-a condamnat pe polițist la trei ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de șase ani.

Alături de Rotariu a fost condamnat și adminsitratorul școlii de șoferi, Traian Luca, acesta primind tot o pedeapsă de trei ani cu suspendare. În cazul lui, Curtea de Apel Brașov a menținut decizia Tribunalului Brașov.

Rotariu a fost judecat pentru două infracțiuni de luare de mită, ambele în formă continuată, și pentru „efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește, în scopul obținerii pentru sine de bani, în formă continuată”, potrivit unui comunicat al DNA din 14 august 2012.

Alături de el a fost trimis în judecată și Traian Luca, administratorul școlii de șoferi SC Lucatrans SRL, în sarcina căruia s-au reținut patru infracțiuni de trafic de influență, trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, din care una în forma participației improprii, toate în formă continuată și dare de mită în formă continuată.

Procurorii DNA au stabilit că, în perioada decembrie 2011 – aprilie 2012, polițistul Vasile Rotariu, în calitate de șef al Biroului Examinări Permise de Conducere Brașov, și-a făcut o obișnuință din a solicita administratorului școlii de șoferi mai multe servicii, cum ar fi combustibil auto și reparații pentru autoturismul personal și chiar plata facturii la telefonul lui mobil, în valoare totală de 1.787 lei. Polițistul cerea banii de la administratorul școlii de șoferi cu promisiunea că, în schimbul acestor servicii, elevii școlii aveau garantată promovarea probelor practice pentru obținerea permiselor auto.

Instructorul Traian Luca a cerut de la patru dintre elevii lui, candidați la examenul pentru obținerea permisului de conducere, suma totală de 1.600 lei și 150 de euro pentru a interveni pe lângă șeful Biroului Examinări Permise de Conducere, dar și pe lângă alți polițiști pentru a-i determina să le faciliteze promovarea probei practice la susținerea acestui examen.

„De asemenea, Luca Traian a semnat în fals sau a determinat alte persoane să întocmească în fals documentele referitoare la absolvirea unei școli de șoferi și la înscrierea la examen în numele a doi dintre cursanți (cerere de înscriere, facturi fiscale, foi de parcurs, fișa de școlarizare etc.)”, se arată în comunicatul DNA Brașov.

Ajuns în vizorul procurorilor DNA, Rotariu a fost descoperit cu alte nereguli, pe lângă cea de luare de mită. Astfel, în perioada 2005 – 2009, polițistul și-a încălcat atribuțiile de serviciu privitoare la incompatibilități și a efectuat activități de comerț și a participat la administrarea firmei soției sale, cu activități în domeniul exploatațiilor forestiere și a materialului lemnos.

Cei doi inculpați s-au ales, pe lângă dosare penale, și cu sechestru asigurător asupra unor autoturisme. La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofițeri din cadrul MAI – Direcția Generală Anticorupție, iar dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Brașov.