Fostul ministru Valerian Vreme, achitat definitiv de instanța supremă, în dosarul Microsoft

Publicat: 24 09. 2019, 22:09

Inalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat definitiv pe Valerian Vreme în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu.

Fostul ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor Valerian Vreme a fost trimis în judecată în luna septembrie 2017, de procurorii DNA, el fiind acuzat că a încheiat, fără organizarea unei licitații publice, un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în școli.

Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, era acuzat că a încheiat, fără organizarea unei licitații publice, cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract „ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni și 13 zile, cu opțiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în școli”.

„Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent. De menționat este faptul că D.Con-Net AG a achiziționat licențele respective la prețul de 2.612.805 euro. Ulterior, în același context, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a achitat către D.Con-Net AG suma totală de 13.904.599 Euro”, spunea DNA la acel moment.

Prin acest demers s-a cauzat, spuneau procurorii, pe de o parte, un prejudiciu Ministerului Comunicației și Tehnologiei Informației, în valoare totală de 11.291.794 euro, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.