Fostul primar din Năvodari a fost trimis în judecată

Publicat: 31 10. 2014, 17:48
Actualizat: 07 04. 2019, 00:25

Tudorel Calapod este acuzat de procurorii anticorupție de stabilire, cu intenție, a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând autorității publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora, săvârșită de cei care au atribuții de conducere și de administrare și de abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite.

În același dosar, vor mai fi judecați și doi foști consilieri locali, Stere Sponte și Marian Surdu, acuzați că au stabilit, cu intenție, o valoare diminuată față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând autorității publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora, săvârșită de cei care au atribuții de conducere și de administrare, în forma complicității, dar și de abuz în serviciu.

În plus, evaluatorul autorizat Violeta Gulelis va fi și ea judecată pentru stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând autorității publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora, săvârșită de cei care au atribuții de conducere și de administrare, în forma complicității.

Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada 12 ianuarie 2006 – 25 octombrie 2006, Tudorel Calapod, ajutat de Violeta Gulelis și de Marian Surdu a stabilit, cu intenție, o valoare diminuată față de valoarea reală, de doar 11,45 euro pe metrul pătrat fără TVA, în cadrul contractului de vânzare – cumpărare suprafeței de 29.962,17 de metri pătrați, aparținând domeniului privat al Orașului Năvodari încheiat cu SC Hars SRL Constanța, teren situat pe malul mării, în zona Mamaia Nord, în condițiile în care valoarea de piață a terenului concesionat, stabilită prin expertiza dispusă în cauză, era de 17,21 euro pe metru pătrat.

Astfel, fostul edil a prejudiciat Consiliul Local Năvodari cu 172.582,1 euro fără TVA, banii ajungând în conturile firmei Hars SRL Constanța.

„Vânzarea terenului suplimentar față de cel din măsurători, de 1.962,17 m.p., identificat în urma măsurătorilor cadastrale ale terenului sus-menționat, s-a făcut, prin încălcarea atribuțiunilor de serviciu, fără a se desfășura o procedură de licitație publică, din inițiativa inculpaților Marian Surdu și Tudorel Calapod, provocându-se un prejudiciu Consiliului Local Năvodari de 11.302,09 euro fără TVA, același fiind și folosul necuvenit adus în favoarea SC Hars SRL Constanța”, conform DNA.

Aceasta nu este singura faptă pentru care va fi judecat Calapod. Anchetatorii au ajuns la concluzia că între 10 noimebrie 2006 și 21 martie 2007, fostul primar, ajutat de Violeta Gulelis și de Stere Sponte a subevaluat un alt teren de 24.600 de metri pătrați, aflat tot la malul mării, la doar 25 de euro, pe metru pătrat, în condițiile în care valoarea de piață a acestuia era de aproape 58 de euro, metrul pătrat.

„Astfel, a rezultat un prejudiciu adus Consiliului Local Năvodari de 859.261,95 euro fără TVA, în scopul obținerii, în favoarea SC TERRA DEL SOL SRL Constanța, a aceleiași sume de bani necuvenite.

Consiliul Local Năvodari s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 96.592 de euro. Pentru a fi recuperat prejudiciul, s-a instituit sechestru asigurător pe bunurile celor patru inculpați.

Dosarul urmează a fi soluționat de magistrații de la Tribunalul Constanța.

Tudorel Calapod a fost condamnat, în 7 februarie, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual, după ce ar fi acordat ilegal certificatul de urbanism pentru construirea unui depozit de deșeuri.