Fostul șef ANAF și-a aflat sentința: A fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare/ Sorin Blejnar s-a predat la Poliția Capitalei

Publicat: 07 05. 2019, 18:13

„Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Blejnar Sorin pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare. Reduce durata pedepsei complementare aplicată inculpatului de la 4 ani la 3 ani. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat. Definitivă”, se arată în minuta instanței Curții de Apel București.

Blejnar fusese condamnat, în primă instanță, de Tribunalul București, la 6 ani de închisoare.

Sorin Blejnar, fostul șef ANAF, a fost trimis în judecată de către DNA Ploiești în anul 2016, sub acuzația de trafic de influență.

Potrivit procurorilor, ” în cursul anului 2011, în contextul inițierii unor proceduri de achiziții publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituției publice respective. Banii respectivi urmau să-i fie remiși inculpatului în schimbul exercitării influenței sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri”, au spus procurorii la acel moment.

Potrivit sursei citate, „în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și celălalt funcționar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip,,fantomă” controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive. Din această sumă de bani, inculpatului Blejnar Sorin i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei”.

Blejnar, după condamnarea definitivă: Decizia e dată prin ignorarea probelor. E extrem de nedreaptă

Sorin Blejnar a declarat, pentru Mediafax, că decizia Curții de Apel București prin care a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare este una extrem de nedreaptă și judecătorii au ignorat toate probele depuse depuse de acesta la dosar.

„Este o decizie extrem de nedreaptă, o decizie dată prin ignorarea tuturor probelor pe care le-am depus la dosar, o decizie în baza unui dosar făcut de celebrul Portocală, împotriva lui începându-se deja urmărirea penală in rem pentru represiune nedreaptă și pentru fabricarea de probe. Nu avem ce să comentăm, justiția așa a considerat. Eu consider că este nedreaptă, nu avem ce să facem. E o surpriză neplăcută cu implicații asupra mea, asupra familiei și asupra cunoscuților”, a declarat, pentru Mediafax, Sorin Blejnar.

Magistrații Curții de Apel București l-au condamnat, marți, pe fostul șef ANAF, Sorin Blejnar, la 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care era condamnat pentru trafic de influență. Decizia este definitivă. În primă instanță, Blejnar a primit o pedeapsă de 6 ani de închisoare.

„Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Blejnar Sorin pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare. Reduce durata pedepsei complementare aplicată inculpatului de la 4 ani la 3 ani. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat. Definitivă”, se arată în minuta instanței Curții de Apel București.

Blejnar fusese condamnat, în primă instanță, de Tribunalul București, la 6 ani de închisoare.

Sorin Blejnar, fostul șef ANAF, a fost trimis în judecată de către DNA Ploiești în anul 2016, sub acuzația de trafic de influență.

Sorin Blejnar s-a predat la Poliția Capitalei

Fostul șef ANAF, Sorin Blejnar, s-a predat la sediul Poliției Capitalei, au precizat pentru Mediafax, surse judiciare. Acesta a fost condamnat la 5 ani cu executare de Curtea de Apel București.

Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, că fostul șef ANAF, Sorin Blejnar, s-a predat marți, la sediul Poliției Capitalei, urmând să fie transportat la penitenciar.