Fotbalistul Cheick Tiote a decedat, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul unui antrenament

Publicat: 05 06. 2017, 19:27

Mijlocașul de profil defensiv a fost transportat de urgență la spital, dar presa internațională anunță că doctorii nu au mai avut nimic de făcut și mijlocașul care și-a făcut un nume în perioada petrecută în Premier League, la Newcastle United, nu a putut fi salvat. Agentul lui Tiote a confirmat în urmă cu câteva minute vestea morții jucătorului pe care-l reprezenta.

Cheick Tiote și-a început cariera de fotbalist în țara natală, Coasta de Fildeș, apoi a fost adus în Europa de Anderlecht, în 2005. După un împrumut la Roda, a fost transferat de Twente pentru 2,5 milioane de euro, iar în 2010 a făcut pasul spre Premier League, îmbrăcând tricoul lui Newcastle până în februarie 2017, când a plecat în liga a doua din China, la Beijing Enterprises, din postura de jucător liber de contract.

Tiote a rămas în istoria Premier League printr-un gol superb, singurul în Premier League marcat în 2011, într-un memorabil Newcastle – Arsenal 4-4. Atunci, „tunarii” au condus cu 4-0 în minutul 26, dar „coțofenele” au revenit incredibil, iar golul lui Tiote a pus capăt unui meci senzațional. 156 de meciuri a strâns Tiote pentru Newcastle, jucând timp de șase sezoane în Premier League.

„Cu mare tristețe, confirm moartea lui Cheick Tiote, după ce s-a prăbușit pe teren la un antrenament. Nu putem spune mai multe pentru moment, cerem respectarea dreptului la viața privată a familiei în aceste momente dificile”, a spus un purtător de cuvânt al fotbalistului, conform BBC.