FOTO Cazare în butoaie lângă o plantație de mure din Gorj: Dorim să promovăm foarte mult zona noastră, o să fie în plantație efectiv. Proiectul l-am văzut în Portugalia și am zis de ce nu și l-a noi?

Publicat: 15 12. 2019, 14:52

La 21 de ani, Ionel Burtea, un tânăr din orașul Țicleni, județul Gorj, pe vremea când era în ultimul an, la Facultatea de Relații Economice Internaționale, la ASE, și-a convins familia să investească într-o plantație de mure și zmeură.

Plantația s-a înființat în 2017, iar părinții tânărului au devenit între timp angajații săi.

„În urmă cu trei ani am înființat plantația, cu fonduri proprii. Aveam un teren moștenit de la bunici. Până în prezent am investit 100.000 de euro, treptat. În primul an a fost un hectar, ajutat de părinți, împrumuturi, reinvestirea profitului. Am început cu un hectar și în momentul acesta avem șapte hectare plantate, din care cinci sunt pe rod”, a declarat, corespondentului Mediafax, Ionel Burtea.

De anul viitor, acesta dorește ca un alt vis să devină realitate. Vrea să ofere locuri de cazare în butoaie lângă plantația de mure, o idee pe care a descoperit-o în Portugalia.

„Am depus actele pentru autorizație, pentru a face o zonă de agroturism, în formă de butoi. Va fi cazarea turiștilor în butoaie de lemn, șase metri lungime pe patru, cu încălzire, va fi de genul full-time, nu doar vara. Dorim să promovăm foarte mult zona noastră, o să fie în plantație efectiv. Proiectul l-am văzut în Portugalia și am zis de ce nu și l-a noi? Există la o cramă de viță de vie. O să venim și cu ceva autentic. Vrem să aducem și case tradiționale oltenești, foarte foarte vechi. Am nivelat terenul și pregătim lemnul. E o investiție pe termen lung. Începem cu cinci butoaie în 2020 și vrem să ajungem în doi ani la 20 de unități de cazare. O să fie tip cameră, fiecare butoi o să reprezinte o cameră, cu pat matrimonial. O experință inedită, fiind și în apropierea operelor lui Brâncuși, de Târgu-Jiu”, a afirmat Burtea.