Fotoliul Primăriei Sectorului 3, disputat de patru liberali

Publicat: 30 07. 2015, 14:14

„Până miercuri seară, când am avut o ședință, și-a depus candidatura, din partea fostului PDL, consilierul local Inocențiu Voinea, iar din partea fostului PNL și-au depus candidatura sau urmează să își depună candidatura, în cursul zilei de astăzi (joi – n.r. ), viceprimarul Cristian Tudorache, fostul manager al Spitalului Caritas și fost secretar de stat, doctorul Bogdan George Jansen și Eugen Nicolăescu”, a declarat deputatul PNL Florin Alexe, pentru MEDIAFAX.

Florin Alexe a mai afirmat că lista candidatilor PNL pentru Primăria Sectorului 3 va fi închisă, sâmbătă, precizând că există posibilitatea ca și alți colegi de partid să își anunțe intenția de a se înscrie în cursa internă pentru alegerile locale.

Lista finală a candidaturilor pentru Primăria Sectorului 3 va fi prezentată, luni, în Biroul Politic Permanent al PNL, urmând ca cercetările sociologice pentru a determina profilul candidatului să fie realizate începând cu luna septembrie.