Fregata Regina Maria, exerciții militare în Marea Neagră

Publicat: 04 03. 2015, 14:41

Potrivit Statului Major al Forțelor Navale (SMFN), gruparea navală NATO SNMG-2 este una dintre cele patru grupări navale multinaționale ale Alianței, fiind o forță maritimă integrată, permanentă, gata de acțiune în timp de pace sau în situații de criză, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Participarea fregatei Regina Maria la acțiunile grupării navale SNMG-2 din Marea Neagră reprezintă contribuția României la pachetul de forțe puse la dispoziția NATO și are ca scop întărirea încrederii și dezvoltarea interoperabilității între aliați”, se precizează într-un comunicat al SMFN.

SNMG-2 este comandată de către contraamiralul Brad Williamson, din Statele Unite, și este formată din crucișătorul american USS Vicksburg – nava comandant a grupării, fregata canadiană HMCS Fredericton, fregata turcească TCG Turgutreis, fregata italiană ITS Aliseo, fregata românească Regina Maria și nava auxiliară germană FGS Spessart.

Pe perioada misiunii, fregata Regina Maria va avea la bord și un elicopter Puma Naval. Vor avea loc exerciții comune, pe mare, cu nave militare din Bulgaria și Turcia, precum și cu alte nave și aeronave militare românești.

„Misiunea SNMG-2 în Marea Neagră a fost planificată din anul 2014 și face parte din Planul cu principalele activități ale Forțelor Navale Române, având ca obiective menținerea ridicată a nivelului de instrucție al marinarilor militari români și asigurarea încrederii între națiunile aliate în regiune”, se mai arată în documentul SMFN.