Gabriel Oprea, la DNA. Cum s-a apărat fostul vicepremier

Publicat: 05 02. 2016, 13:19
Actualizat: 05 02. 2016, 18:47

This browser does not support the video element.

Gabriel Oprea este acuzat de de procurori că ar fi beneficiat de echipajele de poliție pentru deplasări, în mod ilegal și „ar fi încheiat un protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,a beneficiat , în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere”, se spune într-un comunicat al DNA.

Confrom DNA, fostului ministru i s-au adus la cunoștință acuzațiile, vineri dimineața, atunci când acesta a mers la sediul instituției.

Oprea a stat peste jumătate de oră de vorbă cu procurorii DNA, care i-au adus la cunoștință acuzațiile în dosarul coloanelor oficiale ilegale.
 
Senatorul UNPR este acuzat că de două infracțiuni de abuz în serviciu, una constând în folosirea resurselor umane și materiale ale MAI pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate în perioada în care era ministru cu echipaje ale Poliției Rutiere. Cealaltă infracțiune privește încheierea unui protocol în baza căruia fostul procuror general, Tiberiu Nițu, a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale Poliției Rutiere.
 
La ieșirea din sediuul DNA, Gabriel Oprea a declarat jurnaliștilor că, atunci când a fost numit ministru, ” exista un mecanism prin care miniștrii de Interne, aveau la dispoziție o mașină de poliție, iar vicepriministrul avea o mașină de poliție pentru însoțire permanentă”.
 
„Protocolul este făcut de Poliția Română, nu dau nume, în care se prevedea un singur lucru, ca o instituție parteneră Ministerului de Interne, în speță Parchetul General i se punea la dispoziție de către Poliția Română, procurorului general, un echipaj de poliție pentru când avea nevoie”, a adăugat Oprea.
 
Senatorul a mai spsu că el nu avea un „program normal de la ora opt la 16” și că avea „protecție 24 de ore din 24 de ore”.
 
Gabriel Oprea a rămas, miercuri, fără imunitate, după ce senatorii au aprobat, solicitarea DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului, fost ministru de Interne, acuzat de abuz în serviciu, decizia fiind luată cu 102 voturi „pentru” și 31 voturi „împotrivă.