Gabriel Oprea și fiul său, sechestru pe avere în dosarul morții polițistului Gigină

Publicat: 07 12. 2016, 13:02

Surse judiciare au declarat pentru agenția de presă MEDIAFAX că Gabriel Oprea a fost chemat, miercuri, la sediul DNA pentru a i se aduce la cunoștință sechestrul impus pe avere în dosarul morții polițistului Gigină, din același motiv fiind chemat și fiul său după ce fostul ministru ar fi trecut o parte din bunuri pe numele acestuia.

La sediul DNA a fost prezentă și fiica lui Gabriel Oprea, Ana Maria Tudor.

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, s-a prezentat, miercuri dimineață, la sediul DNA pentru audieri în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, dar a refuzat să facă declarații jurnaliștilor.

Pe 14 octombrie, președintele Klaus Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. În prima fază, cererea a fost trimisă Senatului României însă plenul acestei camere a respins-o. Ulterior, sub presiunea protestelor, Gabriel Oprea a demisionat din Parlamentul României, astfel că procurorii au revenit cu o a doua cerere, adresată lui Klaus Iohannis, potrivi legii răspunderii ministeriale.

„La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire al ministrului Oprea Gabriel. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliție Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) și un echipaj format dintr-un ofițer și un agent de poliție aflați într-un autoturism de poliție rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuința sa situată în cartierul Cotroceni”, susțin procurorii.

Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că „încălcând dispozițiile legale care reglementează însoțirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoțire cu echipaje de poliție rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliție rutieră (un agent și un ofițer de poliție rutieră), cât și dintr-o motocicletă a poliției rutiere”.

Gabriel Oprea, în calitate de ministru, realiza în medie cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoțit de echipaje ale poliției rutiere, numărul fiind „de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeași perioadă pentru însoțirea președintelui României și de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptățiți la însoțire permanentă conform prevederilor legale”, explică DNA.