Gala ProSport a adus în premieră pe aceeași scenă marile nume ale sportului românesc

Publicat: 29 11. 2012, 22:56
Actualizat: 03 10. 2018, 11:54

Gala ProSport organizată cu ocazia împlinirii a 15 ani de la apariția ziarului a reunit, joi seara, peste 300 de personalități, cele mai importante nume din istoria sportului românesc, medaliații olimpici ai țării noastre, fotbalul fiind reprezentat prin Steaua ’86 și Generația de Aur.

La gala aniversară, desfășurată la Hotelul Radisson BLU din București , ProSport a acordat 19 premii speciale, împărțite în patru categorii: Legendele Performanței, Legendele Spiritului, Legendele Admirației și Legendele Românilor.

La categoria Legendele Performanței, au fost premiați: Elisabeta Lipă – Legenda Apei; Georgeta Andrunache – Legenda Ramei de Aur; Nicu Vlad – Legenda Luptei cu Greutățile; Iolanda Balaș – Legenda Luptei cu Recordul Mondial.

Legendele Spiritului a fost categoria care i-a avut ca premianți pe Eduard Novak – Legenda Perseverenței, Constantin Lăcătușu – Legenda Înălțimilor, Alina Dumitru – Legenda Tenacității, Helmut Duckadam – Legenda Invincibilității.

Categoria Legendele Admirației i-a inclus pe Cristian Chivu – Legenda Apărării, Laura Badea – Legenda Spadei, Lucian Bute – Legenda Centurii de Aur, Gabi Szabo – Legenda Alergării.

Ca Legende ale Românilor, au fost premiați: Ivan Patzaichin – Legenda Deltei, Mircea Lucescu – Legenda Longevității, Ilie Năstase – Legenda Rachetei, Ion Țiriac – Legenda Salatierei, Octavian Bellu – Legenda Exemplului, Gică Hagi – Legenda Victoriei, Nadia Comăneci – Legenda Perfecțiunii.

Gabi Szabo este sportivul pe care cititorii publicației l-au desemnat ca fiind preferatul românilor din ultimii 15 ani, „anii ProSport”.

La Gala excelenței sportului românesc s-a făcut retrospectiva performanțelor ultimilor 15 ani în sport, s-au retrăit rezultatele excepționale, clipele memorabile și poveștile de succes, precum și reunirea legendelor sportului românesc cu cei mai buni sportivi actuali.

Evenimentul a fost realizat cu ajutorul Herbalife, DolceSport, Opel România, Chiuariu & Asociații și Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

ProSport a fost lansat în iulie 1997 și, așa cum se întâmplă în sport, a stabilit mai multe recorduri. ProSport este:primul cotidian full color din presa românească, primul ziar care a avut spot pe TV, primul ziar de sport care a vândut mai mult de 100.000 de exemplare, primul ziar din România care a introdus conceptul de ziar visual, primul și singurul ziar de sport din România care i-a premiat pe cei mai buni fotbaliști din lume: Cristiano Ronaldo (2008) și Lionel Messi (2009), primul ziar 3D din România.