GÂNDUL LIVE. Loredana Groza: „Sunt bine, acasă. O nouă zi, o nouă provocare. Contează cum ne „MOBILĂM” sufletele, trebuie să avem credință!”

Publicat: 01 04. 2020, 13:30
Actualizat: 01 04. 2020, 14:30

This browser does not support the video element.

Loredana Groza a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre cum se descurcă în perioada aceasta de izolare, pentru prevenirea răspândirii Covid-19. Artista își „omoară” timpul cu muzica, bineînțeles, dar și cu gătitul și exercițiile fizice.

„Sunt bine, acasă. O nouă zi, o nouă provocare. Și o nouă experiență. Viața noastră e făcută din tot felul de secvențe pe care le repetăm. Repetiția e mama învățării. Cu cât practicăm rutina o facem mai minimalistă. Scăpăm de lucruri pe care le făceam în plus și pierdeam timpul. Devenim mai practici și mai stabili. Avem niște intenții, le stabilim dimineață. Nicio zi nu este ca alta.

Totul ține doar de noi, cum ne mobilăm sufletele și ne organizăm timpul, să nu intervină plictiseala. Doar fraierii se plictisesc. Atunci când mintea ta creează ceva, când înveți ceva… Avem avantajul că suntem conectați virtual la totul din jur.

Nu trebuie să fim îngrijorați. Viața își urmează cursul ei. Trebuie să avem credință, încredere în Dumnezeu, se va găsi o soluție, o ieșire din orice situație. Fiecare gest, gând este important. Trebuie să acționăm mereu cu atenție, să fim conștienți de fiecare acțiune a noastră și gândindu-ne că orice acțiune are o consecință. Nu putem fi pregătiți pentru asta.

Poți consuma orice îți face plăcere, un pic de bucurie. Nu în exces. Să dăm creierului și ce îi place, dar nu în fiecare zi”, a declarat Loredana la GÂNDUL LIVE.