Gândul vă prezintă, la ora 11, unul dintre cei mai cumpliți călăi comuniști. Paul Goma: „Era în stare să-ți dea cep burții cu degetul mic, cu unghia, să te despice”

Publicat: 08 07. 2014, 10:58
Actualizat: 29 07. 2014, 20:10

„Era în stare să-ți dea cep burții cu degetul mic, cu unghia, să despice, în sus și, fără să se grăbească, să vâre mâna în burtă, să-și înfășoare mațele pe degete și să le tragă afară, centimetru cu centimetru – rămânând calm, politicos, bine crescut”, îl descrie scriitorul Paul Goma.

Gândul, în parteneriat cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) vă prezintă astăzi, de la ora 11, profilul celui de al cincilea torționar comunist identificat de autorități.

Reportajele despre torționarii în viață pe care IICCMER i-a identificat, iar gândul i-a găsit și intervievat, vor fi postate pe platforma multimedia tortionari.gandul.info ce va rămâne activă și pe care vor fi adăugate noi dosare pe măsură ce ele merg către anchetatori. Gândul a colaborat în cadrul acestui proiect cu Andrei Muraru, președinte executiv IICCMER, Dan Mihai Țălnaru, director general, și Adelina Țînțariu, director gen adjunct.

Torționarul pe care vi-l vom prezenta azi este cel de-al patrulea torționar pe numele căruia IICCMER a depus plângere penală la Parchet. Primul este Alexandru Vișinescu, fostul comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, trimis deja în judecată. Al doilea este Ion Ficior, fost comandant al lagărului de la Periprava, acuzat și el oficial de genocid. Al treilea este Florian Cormoș, cel care a condus – începând cu decembrie 1952 -, timp de patru luni, lagărul Columbia de la Cernavodă, perioadă în care au murit aici cel puțin 115 deținuți politici.

Un al cincilea torționar identificat de ICCMER, Iuliu Gheorghe Sebestyen, adjunct în anii `50 în cadrul Penitenciarul Gherla, nu a mai ajuns să fie judecat pentru crimele sale, el decedând anul trecut astfel că dosarul său nu va mai fi investigat de procurori.