Gândul vă urează un An Nou fericit! La mulți ani!
Dragi cititori, colaboratori și parteneri ARCMEDIA, anul 2025 se pregătește să părăsească scena. Rolul principal va fi deținut, din această noapte, de un an nou pe care ni-l dorim cu toții cât mai liniștit, plin de bucurii și realizări. În fiecare zi care a trecut, ne-am concentrat cu toții asupra agendei cotidiene și, la ceas retrospectiv, apreciem la justa valoare reușitele comune și creionăm deja planurile pentru viitorul apropiat.
Anul 2025 a fost unul provocator, iar dorința de pace și solidaritatea au fost laitmotivul fiecărei zile, pe toate meridianele. Marte, zeul trufaș al conflictelor, a fost din nou prezent în scenariu – nu numai pe frontul din Ucraina, dar și în Orientul Mijlociu.
„Pacea mondială trebuie să se dezvolte din pacea interioară. Pacea nu este doar absența violenței. Pacea este, cred, manifestarea compasiunii umane”, spunea Dalai Lama, iar mesajul său rămâne universal valabil.
Ca la fiecare început de an, speranța și dorința de bine sunt ingredientele esențiale ale destinului nostru comun. Alte 365 de file albe așteaptă să fie scrise chiar de noi, printr-un efort multiplicat la scară planetară.
GÂNDUL va menține ștacheta ridicată la cele mai înalte standarde jurnalistice și în anul 2026, așa cum s-a întâmplat și în anul care se încheie peste doar câteva zeci de minute. Vă vom conecta permanent la cele mai noi informații, prezentate corect și echilibrat. Vă vom oferi, în fiecare zi, tabloul general al unei lumi tumultoase în care nu trebuie să rămânem doar simpli observatori, ci personaje principale ale unui scenariu complex pe care îl construim pas cu pas, fiecare dintre noi.
Dragi cititori, colaboratori și parteneri, dragi români, GÂNDUL nostru este doar la voi, oriunde v-ați afla. Vă dorim sănătate, fericire și numai împliniri! Faptele bune au fost și sunt fundația unui viitor pe care ni-l dorim cu toții cât mai bun.
Dumnezeu să vă ocrotească permanent, iar trecerea în anul 2026 să vă fie călăuzită exclusiv de iubire, generozitate, încredere și înțelepciune.