George Copos investește 10 milioane de euro în modernizarea complexului hotelier Sport din Poiana Brașov

Publicat: 15 02. 2012, 11:45
Actualizat: 25 07. 2012, 13:40
Copos va investi peste 10 milioane de euro pentru renovarea complexului hotelier Sport, pe care îl deține în Poiana Brașov. Lucrările de renovare vor începe la jumătatea lunii martie și vor fi încheiate până la 30 noiembrie 2008.

Omul de afaceri George Copos va investi peste 10 milioane de euro pentru renovarea complexului hotelier Sport, pe care îl deține în Poiana Brașov. Lucrările de renovare vor începe la jumătatea lunii martie și vor fi încheiate până la 30 noiembrie 2008, iar hotelul Sportul, clasificat la trei stele, își va menține gradul de confort în urma renovării.

"Pe lângă renovarea completă a spațiilor de cazare, complexul va fi extins prin construirea unei săli de conferințe moderne, cu o capacitate de 600 de locuri, și a unei terase, care va spori semnificativ capacitatea spațiilor de alimentație publică ale complexului", a declarat George Copos.

Omul de afaceri deține în Poiana Brașov trei hoteluri, care cumulează 200 de camere, Sportul, Poiana și Bradul, toate clasificate la trei stele. În afara acestora, George Copos mai controlează hotelurile Astoria (trei stele) și Europa (patru stele), din Eforie Nord, și hotelurile Athenee Palace Hilton și Crowne Plaza din București, ambele clasificate la cinci stele.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro