George Cosac: Vom stabili cu jucătoarele orașul și suprafața pentru întâlnirea cu Cehia din fed Cup

Publicat: 03 06. 2015, 14:50

„Întâlnim principala favorită a competiției, Cehia, deținătoare a opt trofee de Fed Cup, ultimul câștigat anul trecut și posibil să și-l însușească și anul acesta. Ne așteaptă un meci greu, însă cred în fetele noastre și în deciziile căpitanului nejucător, care ne-au adus până aici, în Grupa Mondială, după mai bine de două decenii. Împreună cu ele vom stabili orașul și suprafața pe care se va juca. Ne bucurăm că jucăm acasă, în fața românilor, care ne-au ajutat de fiecare dată în momentele-cheie ale întâlnirilor”, a declarat Cosac.

Alina Cercel Tecșor, căpitanul nejucător al echipei de FedCup a României, a afirmat că va avea suficient timp pentru a stabili o strategie în vederea meciului cu echipa Cehiei. „În Grupa Mondială sunt cele mai bune opt echipe din lume, nivelul fiind unul foarte ridicat. Adversara noastră este o echipă cu experiență, campioană en-titre și finalistă a actualei ediții de Fed Cup. Faptul că aflăm deja cu cine jucăm, cu mai bine de jumătate de an înainte, ne dă posibilitatea să ne organizăm și să facem o strategie avantajoasă nouă. Cu atât mai mult cu cât vom juca acasă. Cel mai important lucru pentru noi este că am reușit până acum aceste victorii prin jucătoarele noastre, care s-au depășit și au jucat cu suflet și determinare, comportându-se ca o adevărată echipă. Aceasta a făcut diferența în momentele cruciale, chiar și cu echipe mai bine cotate ca noi. De aceea, ne vom păstra același spirit, aceeași ambiție și ne vom pregăti pentru a înfrunta una dintre cele mai tari echipe. Nu va fi ușor, dar ne vom mobiliza ca de fiecare dată și vom crea momente magice pe teren și pentru România”, a spus ea.

Echipa României va întâlni, pe teren propriu, formația Cehiei, în sferturile de finală ale Grupei Mondiale a Cupei Federației, s-a stabilit, miercuri, în urma tragerii la sorți care a avut loc la muzeul Federației Franceze de Tenis de la Roland Garros.

Cehia, care are în acest moment trei jucătoare în Top 15 WTA – Petra Kvitova (4), Karolina Pliskova (12) și Lucie Safarova (13), este deținătoarea trofeului și finalistă a ediției 2015 a Cupei Federației, urmând a evolua împotriva Rusiei.

Întâlnirea România – Cehia va avea loc la 6-7 februarie 2016.

Învingătoarea dintre România și Cehia va juca în semifinale cu Germania sau Elveția, iar învinsa va evolua în barajul pentur promovarea/menținere în Grupa Mondială.

România a ajuns între cele mai bune opt echipe din lume după ce a învins, în luna aprilie, la Montreal, echipa Canadei, cu scorul de 3-2.

România a participat ultima dată în Grupa Mondială în 1992, dar atunci evoluau 16 echipe în principala divizie a competiției.