George Ivașcu, audiat la DNA

Publicat: 12 07. 2016, 12:18

Actorul George Ivașcu a ajuns marți dimineața la sediul DNA, unde, potrivit unor surse judiciare, a fost audiat în calitate de martor.

La ieșirea de la audieri, Ivașcu a declarat doar că dosarul face referire la o persoană pe care a cunoscut-o.

„Nu are legătură cu mine ca actor, ci cu o persoană pe care am cunoscut-o și nu am dreptul să vă spun mai multe. Nu are legătură cu condiția mea de actor. Știu că este începută urmărirea penală în dosar. Am rămas martor în dosar”, a declarat George Ivașcu.