George, un tânăr de 23 de ani, a fost spulberat de un șofer începător în timp ce deschidea șampania de Revelion VIDEO

Publicat: 02 01. 2020, 14:48
Nenorocirea s-a produs în fața unui bar din satul Liteni, comuna Moara, județul Suceava, în primele minute ale anului 2020, potrivit Observator.tv.
În urma accidentului, șoferul, Vasile Troie, un tânăr de 21 de ani din comuna Berchișești, care are permisul de o luna, a fost prins și reținut pentru 24 de ore și este acuzat de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
„Nu pot să cred că ai plecat atât de repede dintre noi.. Nu te voi uita niciodată și mereu tu o sa fii viu în sufletele și gândurile noastre! Ai fost un om extraordinar! Drum lin spre Rai prieten drag și ai grijă de noi de acolo de sus. Dumnezeu să te odihnească în pace.”, a scris pe Facebook Florin, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui George.