Gestul la care Pomohaci nu se aștepta. Mesajul postat pe Facebook de enoriași. Ce vor face sâmbătă

Publicat: 15 09. 2017, 22:34
Actualizat: 15 09. 2017, 22:58

„Facem apel către toți cei ce l-ați cunoscut pe Parintele Cristian și ați simțit ajutorul lui Dumnezeu in urma rugăciunilor aduse in Biserica din Moșuni.
Mai sunt câteva zile până in data de 19.09.2017 și de aceea vă rugam să va planificați timpul și programul in așa fel încât sa puteți ajunge la timp.
Pentru cei ce nu pot ajunge de dimineața de la ora 09.00 pot veni pe parcursul zilei pentru ca o să dureze.
E momentul sa arătăm lumii, presei și liderilor bisericești ca noi oamenii suntem mădularele Bisericii iar Hristos este capul.
E timpul sa nu mai tăcem și prilejul sa vorbim despre „cât de mult bine ne-a făcut Dumnezeu”.
Sa nu lăsăm pietrele sa vorbească in locul nostru, ci Duhul Sfânt să ne dea cuvânt cu putere multă
„, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook „Moșuni.RO”.

Reamintim că fostul preot, Cristian Pomohaci, a transmis o scrisoare comisiilor de cultură și media din Camera Deputaților, respectiv Senat, în care cere sesizarea Consiliului Național al Audiovizualului, referitor la atacurile din presă la adresa sa, potrivit Mediafax.

Cristian Pomohaci se plânge, în scrisoarea transmisă Parlamentului, de „pasivitatea inadmisibilă manifestată de către Consiliul Național al Audiovizualului ” și cere sesizarea acestei instituții, cu referire la atacurile din presă la adresa sa.

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost caterisit în ședința Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei în data de 27 iulie 2017, fiind acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale. Acesta a uzat de dreptul de contestare a hotărârii de caterisire, depunând apel, în termen legal, la Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în care Cristian Pomohaci este acuzat de infracțiuni de racolare de minori în scopuri sexuale.

Sesizarea a fost făcută după ce în spațiul public a apărut o înregistrare audio în care Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreține relații sexuale cu el.

Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci, îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, „ceva special”, amintindu-i cum s-au întâlnit. 

Cristian Pomohaci a slujit la Parohia Moșuni din județul Mureș, care aparține de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.