Gică Hagi comentează rezultatul de la Barcelona. Ce șanse are Bayern să se califice

Publicat: 07 05. 2015, 17:16

„Cred că e imposibil (n.r. – să întoarcă rezultatul) pentru că în fața celor de la Bayern se află cei trei băieți (n.r. – Messi, Suarez și Neymar) care nu cred că nu vor marca. Sunt într-o formă extraordinară, se simt și au făcut diferența cu Bayern. E adevărat însă că germanilor le-au lipsit cele două piese foarte importante (n.r. – Robben și Ribery)”, a explicat fostul jucătorul al echipei FC Barcelona.

Hagi a menționat că pentru el meciul FC Barcelona – Bayern Munchen, scor 3-0, a fost o lecție. „A fost o lecție, m-am uitat ca la o lecție la televizor. Au fost doi antrenori care au crescut în aceeași casă, cu același stil. Barcelona a demonstrat încă o dată ce înseamnă să fii fidel unui stil de joc, indiferent de adversarul cu care joci. Apoi, când joacă două echipe perfecte, diferența o fac atacanții. Eu mi-am luat lecția, chiar dacă ai o apărare bună și un mijloc bun, golurile le dau atacanții. Altfel se termină 0-0”, a precizat Hagi.

Echipa spaniolă FC Barcelona a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0), formația germană Bayern Munchen, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor. Golurile învingătorilor au fost marcate de Messi ’77, ’80 și Neymar ’90+4.

Partida retur se va disputa la 12 mai.