Gigi Becali nu mai vrea să fie adus la instanță timp de două luni, pe motiv că are probleme cu spatele

Publicat: 01 10. 2013, 15:31
Actualizat: 01 10. 2013, 15:31

Gigi Becali a cerut marți Curții de Apel București, la judecarea recursului față de contopirea pedepselor, să nu mai fie chemat la instanță timp de două luni, pentru că are probleme medicale cu spatele, magistrații stabilind un nou termen în această cauză pentru 26 noiembrie.

Finanțatorul Stelei a spus și că nu mai suportă transportul cu „dubele ruginite și fără ITP de la Jilava”.

Becali a cerut intervalul de două luni și pentru că la dosarul cauzei nu fusese depusă, până marți, motivarea deciziei definitive în ultimul dosar în care a fost condamnat, respectiv cel în care a fost judecat pentru corupție în legătură cu schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale.

Pe de altă parte, el a arătat că nu se înțelege cu conducerea Penitenciarului Jilava, motiv pentru care dorește transferarea sa la Poarta Albă.

În final, judecătorii au stabilit un nou termen pentru recursul față de contopirea pedepselor, respectiv 26 noiembrie.

La 26 august, Becali a cerut transferul de la Penitenciarul București Jilava într-o altă unitate de detenție, însă conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a decis ca solicitarea să fie reanalizată după finalizarea dosarelor pe care acesta le are la instanțele din Capitală.

În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarcerați în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferați la Penitenciarul Jilava.

Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanța supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, și una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În 27 iunie, Tribunalul București a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de șase luni de închisoare, finanțatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani și jumătate de detenție.

Becali a contestat decizia la Curtea de Apel București, recursul urmând să fie judecat la 1 octombrie. Decizia a fost atacată cu recurs și de Direcția Națională Anticorupție (DNA), care ceruse un spor de pedeapsă de un an, pe motiv că Becali a comis o pluralitate de infracțiuni, cu grad ridicat de pericol și în participație penală cu un anturaj infracțional.

În 19 iunie, cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare din dosarul schimbului de terenuri cu MApN a fost respinsă de Tribunalul București, hotărârea fiind atacată la Curtea de Apel București, care, în 14 august, a respins recursul formulat de finanțatorul Stelei.

La 10 iulie, cererile lui Gigi Becali și Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenție din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsați să iasă din penitenciar între anumite ore, au fost respinse de Judecătoria Sectorului 5, hotărârea instanței fiind definitivă.

Două zile mai târziu, o altă solicitare a lui Becali, de învoire pentru a participa la înmormântarea mătușii sale, a fost respinsă de conducerea Penitenciarului Jilava.

Tot în iulie, Gigi Becali a vrut să se înscrie pentru admiterea la Facultatea de Teologie a Universității București, însă nu a primit acordul necesar de la Arhiepiscopie, deoarece se află în detenție, iar instituția de învățământ superior are numai cursuri de zi.