Gîrbovan îi cere procuroarei Iorga să spună cine este ministrul pentru care Kovesi i-a cerut să iasă cu dosarul. „Eu nu am discutat decât cu Grindeanu”

Publicat: 12 02. 2018, 15:03
Actualizat: 12 02. 2018, 16:53

Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR) a mai transmis că singura discuție purtată tangențial despre un posibil portofoliu al Justiției a fost purtată cu fostul premier Sorin Grindeanu, ea refuzând oferta.

„Singura dată când mi s-a propus, tangențial, dacă aș lua în calcul să accept să ocup poziția de ministru al justiției a fost de premierul Sorin Grindeanu, în cadrul unei întâlniri pe care am avut-o cu acesta pe data de 15 februarie 2017, lucru pe care l-am declinat. Întâlnirea respectivă a fost cerută de premierul Grindeanu, iar agenda discuției a fost strict legată de chestiuni ce țin de justiție, cum ar fi degrevarea instanțelor, temele din Memorandumul privind justiția precum și restanțele salariale. Nu a existat pe agenda prealabilă a discuției vreo referire la numirea ministrului justiției. În cadrul discuției, referirea la ocuparea funcției de ministru al justiției a fost făcută tangențial, am declinat-o, și am mers mai departe cu temele pe care le-am avut pe agendă”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Dana Gîrbovan.

Președintele UNJR precizează că, în afară de respectiva discuție cu Sorin Grindeanu, nu a mai vorbit cu nimeni altcineva despre ocuparea acelei funcții.

„Este șocant, de aceea, să aflu că procurorilor din cadrul DNA li se dădeau instrucțiuni pentru a urgenta anumite dosare cu scopul de a influența decizii politice ori numiri în funcții publice. Reiterez, de aceea, solicitarea doamnei procuror Iorga Moraru să spună public care a fost ministrul a cărui dosar procurorul șef DNA a cerut să-i fie urgentat, când a avut loc discuția respectivă și în prezența cărei alte persoane, pentru a putea fi efectuate verificări sub aceste aspecte”, conchide Dana Gîrbovan.

Precizările vin după ce Mihaiela Iorga a declarat, duminică seară, că Laura Codruța Kovesi a chemat-o, la un moment dat, ca să o întrebe dacă nu ar putea să „iasă” cu un dosar al unui fost ministru ce urma să fie numit premier, pentru că acesta din urmă ar fi numit-o pe Dana Gîrbovan ministru al Justiției, ceea ce ar fi reprezentat un dezastru pentru DNA.

Mihaiela Iorga a mai spus că a fost chemată de către procurorul-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, într-un birou al unui alt procuror, prin urmare a mai existat un martor al acestei discuții.

La rândul său, procurorul-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, a precizat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că nu a existat nicio discuție cu procurorul Mihaiela Moraru Iorga despre un dosar referitor la vreun ministru care putea să ajungă premier și că nu a făcut niciodată presiuni sau acte de imixtiune în vreun dosar.