Gloria Buzău nu îndeplinește încă cerințele pentru a juca în Liga I

Publicat: 15 02. 2012, 09:50
Actualizat: 14 04. 2012, 02:33
Formația Gloria Buzău ar putea fi cea de-a doua echipă promovată din Seria I a Ligii a II-a, după Delta Tulcea, care nu va evolua în sezonul viitor în Liga I deoarece nu îndeplinește condițiile de licențiere.

Formația Gloria Buzău ar putea fi cea de-a doua echipă promovată din Seria I a Ligii a II-a, după Delta Tulcea, care nu va evolua în sezonul viitor în Liga I deoarece nu îndeplinește condițiile de licențiere.

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a luat în discuție condițiile de licențiere pentru clubul din Buzău și a decis că ele nu sunt îndeplinite încă. Membrii Comisiei de Licențiere din cadrul FRF au fixat drept termen final data de 13 iulie pentru îndeplinirea condițiilor, în caz contrar locul Gloriei Buzău în Liga I urmând a fi luat de FC Național, ocupanta locului 16 în sezonul trecut al primei ligi.

Patronul Gloriei Buzău, Constantin Bucur, a ținut să-i liniștească pe jucătorii, antrenorii și suporterii echipei buzoiene: "Stați liniștiți! Gloria Buzău va primi licența pentru Liga I. La stadion se lucrează la foc automat, urmărindu-se criteriile stabilite, iar la 13 iulie Comisia de Licențiere va găsi totul gata".

Pentru a primi licența pentru Liga I, Gloria Buzău trebuie să îndeplinească următoarele condiții: terenul de joc la dimensiunile 105 metri lungime și 68 metri lățime; băncile de rezervă pentru minim 13 persoane; igienizarea vestiarului gazdelor; amenajarea vestiarului de rezervă pentru arbitri pe locul unde se află acum cabinetul antidoping; zone de parcare pentru VIP; montarea a minim 3.000 de scaune la tribuna principală; porți de intrare și evacuare a spectatorilor; toalete pentru spectatori; câte un punct de prim ajutor pe fiecare latură a stadionului; cameră de control cu vedere la tribună; tribuna VIP cu minim 400 de scaune; cameră de lucru pentru mass-media dotată cu pupitre și acces la Internet, amenajată în zona tribunei oficiale; o platformă de șase metri pătrați amplasată pe axul central al terenului și două platforme pe linia careului de 16 metri pentru transmisia TV; 50 de locuri pentru presă, dintre care 25 cu pupitre și prize electrice; trei posturi pentru comentatori radio și TV cu cîte trei locuri; zonă rezervată carelor de transmisie în spatele tribunei principale cu o suprafață de 200 m pătrați; vopsirea în galben a tuturor porților, căilor de acces și contratreptelor tribunelor. (Mediafax)