Guvernul a modificat fără dezbatere Legea achizițiilor publice. După o ședință-fulger, a apărut „garanția de bună conduită” la contestarea licitațiilor

Publicat: 01 07. 2014, 12:27
Actualizat: 19 03. 2015, 19:39

Modificată sâmbătă prin ordonanță de urgență, fără dezbatere publică, Legea achizițiilor publice îi obligă de mâine pe toți contestatarii unei licitații să vină cu o sumă de bani drept garanție de bună conduită pe care o riscă în cazul în care contestația le este respinsă, dar și în situația în care aceleași companii decid să și-o retragă pe parcurs.

Potrivit ordonanței publicate luni în Monitorul Oficial, garanția va fi obligatoriu virată în contul bancar al autorității contractante sau va fi asigurată printr-o scrisoare bancară la momentul depunerii oricărei cereri, contestații sau plângeri fie la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, fie în instanță.

Cuantumul este stabilit prin OUG 51/2014 la 1% din valoarea estimată a contractului contestat, cu plafonări pentru anumite situații. Astfel: dacă valoarea estimată a contractului este mai mică de 400.000 de euro, atunci garanția este de 1%. În situația în care valoarea estimată a contractului este mai mică de 5.000.000 de euro, garanția reprezintă 1% din acesta, dar nu mai mult de 10.000 de euro. Pentru contracte mai mari sau egale cu 400.000 de euro, garanția se limitează la 25.000 de euro, iar dacă proiectul este estimat la peste 5.000.000 de euro se va plăti aceeași garanție de 1%, dar nu mai mult de 100.000 de euro.

„A fost instituită această garanție deoarece contestarea procedurilor de achiziție publică a devenit „sport național” în România. Noua reglementare este corelată cu practicile europene, iar prin introducerea acesteia nu îngrădim dreptul de a contesta procedurile, ci doar  responsabilizăm operatorii economici care abuzează de această cale de atac”, a justificat ministrul Eugen Teodorovici introducerea „taxei” care s-a lovit în trecut de reticența Comisiei Europene cu argumentul că ar îngrădi accesul la justiție.

De altfel ministrul pune întârzierile în realizarea unor proiecte e infrastructură, inclusiv finanțate din fonduri europene, pe seama contestațiilor depuse de companiile nedeclarate câștigătoere. „Acum ne confruntăm cu următoarea situaație: calendarul de implementare a proiectelor nu poate fi respectat deoarece contractele de achiziție publică nu pot fi încheiate în timp util din cauza contestațiilor abuzive care nu vizează fondul cauzei, ci blocarea procedurii. Mai mult, sunt situații în care procedurile de atribuire depășesc perioada de timp stabilită pentru execuția contractelor. Aceste practici blochează implementarea tuturor proiectelor finanțate din bani publici, adică de la bugetul de stat, de la bugetele locale și din fonduri europene”, susține Teodorovici.

Varianta Guvernului, transpusă în ordonanță fără însă a fi pusă, potrivit legii, și în dezbatere publică, este aceea ca această garanție – depusă inițial pentru 90 de zile cu posibilitatea prelungirii – să nu poată fie recuperată de companiile contestatare decât dacă li se acceptă plângerile. Astfel, garanția rămâne ca venit al autorității contractante fie că procesul este pierdut, contestația respinsă, fie că firma decide să-și retragă plângerea pe parcurs.

Prin aceeași ordonanță se acordă, în compensație, acces total contestatarului la dosarul achiziției, inclusiv la soluțiile tehnice ale competitorilor, cu condiția respectării, totuși, a secretului comercial și a drepturilor de proprietate intelectuală.