Guvernul caută soluții ca șoferii să nu mai stea la coadă pentru plata taxei la podul spre litoral

Publicat: 30 04. 2014, 15:12
Actualizat: 04 02. 2019, 09:07
Guvernul caută un sistem prin care taxa de trecere pe podul de la Fetești de pe Autostrada Soarelui să fie achitată de șoferi fără ca aceștia să mai fie obligați să aștepte la ghișeu, în condițiile în care această taxă va fi doar suspendată în minivacanța de 1 Mai.

Solicitarea de identificare a unui astfel de sistem, care să denote că România este o țară „cu adevărat europeană”, i-a fost transmisă în ședința de guvern, în fața presei, ministrului Transporturilor, Dan Șova, de către premierul Victor Ponta.

„Bariera la autostradă nu o folosim zilele astea, nu? Sper să nu mai vedem cozi la bariera aia. Dar poate ajungem și noi o țară cu adevărat europeană, să punem acel sistem prin care să se plătească bariera, dar să nu se mai stea la coadă. Sper că sistemul putem să-l implementăm anul acesta”, i-a spus Ponta ministrului Transporturilor, la începutul ședinței de guvern, în fața presei.

El i-a cerut și ministrului de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, ca, la acest sfârșit de săptămână, să nu fie pregătite „doar radarele”, ci și rețeaua sanitară sau alte instituții cu atribuții de intervenție în situațiile care se impun.

Luni, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a anunțat că turiștii care vor merge să petreacă minivacanța de 1 Mai pe litoral nu vor mai plăti taxa de trecere a podului de la Fetești de pe Autostrada Soarelui în zilele de 30 aprilie, 1 și 4 mai, măsură luată pentru fluidizarea traficului.

Astfel, în 30 aprilie, încasarea taxei pentru utilizarea podului peste Dunăre va fi suspendată între orele 12.00 și 24.00, în 1 mai, de la miezul nopții și până la ora 16.00, iar în 4 mai, între orele 7.00 și 24.00.

Aceeași măsură a mai fost aplicată și vara trecută, la sfârșit de săptămână, din cauza cozilor care se formau pe distanțe de câțiva kilometri în week-end.

Peste 30.000 de turiști sunt așteptați să petreacă minivacanța de 1 Mai la mare, cei mai mulți urmând să ajungă pe litoral cu mașinile.