Guvernul își asumă răspunderea pe abrogarea OUG care bloca transportul județean gratuit pentru elevi

Publicat: 06 12. 2019, 17:40

„Odată cu prorogarea termenului de intrare în vigoare pentru cele trei prevederi din Legile Justiției, vom abroga OUG 51, astfel încât să permitem decontarea navetei școlare. Trebuie să știți că la ora actuală există localități în care copiii, din cauza faptului că nu-și permit să plătească costul integral al biletului pentru transport, nu se duc la școală”, a declarat Ludovic Orban, în debutul ședinței de Guvern d vineri.

Șeful Executivului a explicat că această ordonanță de urgență a avut „scopuri perverse” și a fost emisă la presiunea baronilor județeni ai PSD.

„OUG 51, care a fost o OUG care a urmărit, după părerea mea, două scopuri perverse, și anume, la presiunea baronilor județeni ai PSD-ului, să nu mai fie nevoiți să plătească costurile aferente transportului pentru naveta copiilor, prin desființarea statutului de serviciu public al transportului interjudețean. De asemenea, a mai avut un obiectiv pervers această ordonanță de urgență care prelungește licențele de transport interjudețean cu încă patru ani de zile, ignorând obligația de a licita traseele în transportul interjudețean. Evident va face parte din proiectul de lege pentru care ne vom angaja răspunderea și care, de asemenea, necesită adoptare cât mai rapidă pentru a înceta această stare gravă care creează pentru foarte mulți copii dificultăți, dacă nu, imposibilitatea de a se duce la școală”, a conchis Orban.