Guvernul scoate mierea din grădinițe și școli, ca să facă economie

Publicat: 11 12. 2014, 13:09
Actualizat: 11 12. 2014, 18:22
Dreptul preșcolarilor și elevilor din clasele I -IV din învățământul de stat și confesional de a primi miere de albine ca supliment nutritiv va fi suspendat de Guvern pe întregul an 2015, cu argumentul necesității unor economii la buget, relevă un proiect de ordonanță de urgență obținut de Mediafax.
 
„În anul 2015 se suspendă aplicarea prevederilor Legii 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevii din clasele I-IV din învățământul de stat și confesional”, se arată în document.

Legea 509/2006 stabilește că pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și confesionale cu program normal de 4 ore, precum și pentru elevii din clasele I-IV din învățământul de stat și confesional este acordată gratuit miere de albine, în limita unei cantități de 60 g/copil/săptămână.

Cantitatea de 60 g miere de albine/copil/săptămână poate fi distribuită, în funcție de modul de ambalare, de două sau de trei ori pe săptămână.

În 2006, la momentul aprobării legii, a fost decis că mierea va fi acordată începând cu anul școlar 2007-2008, din bugetul Ministerului Educației și Cercetării, din capitolul special prevăzut în buget.

Ulterior, în 2008, Guvernul a stabilit că toate cheltuielile aferente vor fi suportate din bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și municipiului București, după caz, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate cu această destinație.

În prezent, preșcolarii și elevii din clasele I-IV din învățământul de stat și confesional mai primesc lapte și corn, precum și mere, în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli.