Hackerii din Arad au spart sistemul băncilor și au făcut tranzacții de zeci de mii de euro

Publicat: 08 06. 2016, 19:17

Hackerii din Arad au păgubit clienții cu câteva zeci de mii de euro, iar acum sunt cercetați de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, hackerii din Arad ar fi reușit, în perioada martie-iunie 2016, să acceseze sistemele securizate a mai multor bănci de unde au obținut ilegal datele de identificare a unor carduri bancare aparținând unor persoane fizice.

„Ulterior au efectuat aproximativ 300 de tranzacții on-line frauduloase, achiziționând diverse produse sau efectuând încărcări neautorizate a unor cartele telefonice în valoare totală de peste 200.000 lei”, potrivit Vocea Transilvaniei.

Miercuri, procurorii au efectuat cinci percheziții domiciliare pe raza județelor Arad și Bistrița Năsăud, ocazie cu care au fost identificate și ridicate bunurile provenite din activitatea infracțională (benzi de alergat, mese de tenis, drone, laptopuri, telefoane mobile, produse electrocasnice, bijuterii din aur și sume de bani).

Hackerii din Arad au un „model” ajuns celebru în toată lumea, în persoana lui Marcel Lazăr Lehel, alias „Guccifer„. Acesta a ajuns, recent, la o înțelegere cu procurorii americani și a s-a declarat vinovat în cazul acuzațiilor de accesare neautorizată a unui computer protejat și furt de identitate.

Hackerul arădean va colabora, se pare, cu cei de la FBI, pe care ar putea să-i ajute în dosarul lor ce o are în centru pe Hillary Clinton și faptul că aceasta a folosit un mail personal pentru corespondența ce conținea informații secrete.