Hackerul român care a spart serverele NASA și-a aflat pedeapsa. În SUA risca 54 de ani de închisoare. Cât a primit în România

Publicat: 26 11. 2016, 08:47

În 2006, SirVic a fost pe prima pagina a ziarelor din întreaga lume, după ce a fost pus sub acuzare în SUA pentru accesarea neautorizată a unor sisteme care aparțin mai multor instituții guvernamentale. Atunci, el a fost acuzat că a spart serverele NASA, pătrunzând în peste 150 de computere și provocând o pagubă de 1,5 milioane de dolari.

Românul a declarat că a spart sistemele doar pentru a dovedi că sunt vulnerabile. Victor Faur a mai explicat că a reușit să acceseze serverele NASA cu ajutorul unor date furnizate de un alt hacker român din Constanța. SirVic nu a putut fi extrădat, deoarece acordul semnat între România și SUA data din anul 1921 nu includea noile infracțiuni legate de IT, scrie b1. Ca urmare, autoritățile americane au acceptat ca el să fie judecat în România. Conform legislației românești, dacă era găsit vinovat, Victor Faur risca o pedeapsă maximă de 12 ani de închisoare, în comparație cu cei 54 de ani de detenție cu care se putea alege dacă era judecat în Statele Unite ale Americii.

În cele din urmă, Victor Faur a fost condamnat la 16 luni de închisoare cu suspendare și obligat la plata unor despăgubiri de 240.000 de dolari către SUA. Deși pedeapsa este mult mai blândă decât cea pe care ar fi primit-o în SUA, avocații lui Victor Faur se declară nemulțumiți. „Noi încă mai credem că apărarea noastră a fost puternică și că am arătat că Victor Faur nu a comis aceste infracțiuni. Totodată, consider că suma de bani ce urmează să fie plătită ca și despăgubiri este una foarte mare”, a declarat avocatul Mircea Borza. Acesta susține despre clientul său că nu a șters, interceptat sau modificat date din serverele accesate ilegal.