Halep: La mulți ani, România! Un gând bun românilor de pretutindeni!

Publicat: 01 12. 2015, 15:05

„La mulți ani, România! Un gând bun românilor de pretutindeni!”, a scris Halep într-un mesaj în care a alăturat și o imagine cu drapelul României.

Ziua Națională a României e sărbatorită astăzi cu parade militare, ceremonii religioase și concerte. Peste 2.600 de militari și 360 de mijloace tehnice din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI, SPP, STS și Poliția Locală au luat parte la parada militară de 1 Decembrie care a avut loc în Capitală, începând cu ora 11.00, manifestările desfășurându-se pentru al doilea an consecutiv în Piața Constituției.

Toate străzile din jurul Casei Poporului sunt închise până la ora 16.00, parcarea mașinilor fiind interzisă. Polițiștii de la rutieră vor fi în trafic și vor direcționa autoturismele pe rute ocolitoare, iar punctele de acces pentru a ajunge în piață sunt la intrarea dinspre B-dul Unirii, la intersecția B-dul Libertății cu B-dul Națiunile Unite sau intrarea dinspre Calea 13 Septembrie.

De asemenea, au loc ceremonii militare și religioase de depunere de coroane de flori în garnizoanele din țară unde sunt dislocate mari unități și unități militare.

De Ziua Națională, drapelul tricolor este arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime și fluviale ale Forțelor Navale se ridică Marele Pavoaz.