Harta locurilor de muncă disponibile la nivel național. În ce oraș sunt cele mai multe

Publicat: 18 04. 2014, 16:27
Actualizat: 05 07. 2016, 20:59

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat că sunt disponibile aproape 17.000 de locuri de muncă la nivel național, în data de 18 aprilie, majoritatea fiind pentru persoanele cu studii medii.

Concret, este vorba despre 16.704 locuri de muncă puse la dispoziție de agenții economici, cele mai multe (2.084) fiind în Cluj și în București (1.875). Și în Prahova și în Dolj sunt aproximativ 1.000 de posturi vacante, potrivit datelor ANOFM, în timp ce județele cu cele mai puține astfel de locuri de muncă sunt Mehedinți (21), Caraș-Severin (35), Buzău (58) și Galați (64).

Raportul ANOFM mai arată faptul că, la nivel național, sunt puse la dispoziție 1.752 de locuri de muncă pentru persoanele cu studii superioare: 337 de posturi de analist servicii client, 82 de programator, 70 inginer mecanic, 69 manager proiect, 44 inginer de sistem software, 42 agent de vânzări, 35 inginer de sistem în informatică, consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală, 25 inginer construcții civile, industriale și agricole și 21 administrator credite.

Pe de altă parte, pentru persoanele cu studii medii ANOFM anunță 14.954 de posturi vacante, majoritatea (1.625) fiind de confecționer-asamblor articole din textile, 882 de muncitor necalificat în industria confecțiilor și 694 de muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor. La polul opus, cele mai puține locuri de muncă sunt pentru agenții de securitate și manipulanții de mărfuri.