Iasinovschi, înainte de interviul pentru șefia SIIJ: Secția,vitală. Un magistrat informat nu o contestă

Publicat: 18 06. 2019, 10:13

This browser does not support the video element.

„Nu pot face eu comparație (între candidați, n.r.). Comparația o s-o facă comisia. (…) A fost criticată pentru că nu este bine cunoscută. (…) Este vitală pentru sistemul de justiție. Dacă vă uitați la standardele de calitate ale personalulyui selectat pentru această secție și de garanțiile de care beneficiază, o să realizați că este o diferență foarte mare”, a declarat procurorul Sorin Iasinovschi, înainte de interviul pentru șefia Secției de Anchetare a magistraților,.

Întrebat dacă Secția a procedat corect privind retragerea apelurilor din dosarele lui Viorel Hrebenciuc și Sebastian Ghiță, procurorul a subliniat că nu se poate pronunța, însă „cel care a luat decizia probabil că a avut argumente solide ca să le retragă”.

De asemenea, Iasinovschi consideră că pentru a lucra în cadrul Secției pentru anchetarea magistraților, un procuror trebuie să respecte mai multe standarde decât cele necesare pentru a activa în cadrul DNA.

„Evident (sunt standarde mai ridicate decât pentru DNA, n.r.), uitați-vă ce experiență se cere. (…) Problema e că nu e suficient cunoscută, iar trauma creată sistemului judiciar prin derapajele care au existat după 2014 au creat o mare suspiciune, s-a creat povestea drobului de sare din povestea lui Creangă. Frica, chiar dacă este imaginară, oamenii se tem. Odată ce ai trebut prin niște traume, e greu. Trebuie să mai treacă o perioadă de timp. (…) Un magistrat informat nu ar avea motive să conteste această secție”, a mai spus sursa citată.

Adina Florea, Sorin Iasinovschi și Bogdan Pîrlog sunt cei trei candidați pentru funcția de procuror-șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Aceștia vor susține, marți, interviurile în fața unei comisii formate din membrii CSM.