ÎCCJ cere DNA lămuriri privind implicarea SRI în dosarul CET Govora

Publicat: 21 05. 2018, 16:17
Actualizat: 26 03. 2019, 08:15

La solicitarea fostului senator, Dan Șova, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) vor transmite către DNA o adresă prin care se solicită detalii cu privire la implicarea SRI în dosarul CET Govora, în care el este acuzat de fapte de corupție. Totodată, instanța a mai stabilit termen pe 4 iunie, când ar putea fi și ultimul din acest dosar. Decizia va fi definitivă.

Instanța supremă l-a condamnat, în septembrie 2017, pe fostul senator Dan Șova la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență în dosarul CET Govora. În aceeași cauză, fostul director CET Govora, Mihai Bălan, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Șova și a fostului director general al centralei de energie termică CET Govora SA Mihai Bălan, pentru trafic de influență și respectiv abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Șova ar fi pretins de la persoana denunțătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistență juridică ce urma să se încheie între CET Govora și casa de avocatură respectivă.

Potrivit DNA, în cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora și societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.

În aceeași perioadă, Dan Șova a încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasați în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puțin timp după ce societatea de avocați încasa banii de la CET Govora, mai spun procurorii DNA.

În luna decembrie 2012, contractul de asistență juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme Mihai Bălan nu mai ocupa funcția de director general al CET Govora. În luna martie 2013 Mihai Bălan a revenit în funcția de director general al CET Govora. În cursul lunii mai 2013, între CET Govora reprezentată de Mihai Bălan și aceeași societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.

În cea de-a doua perioadă contractuală, Dan Șova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, potrivit DNA.

Din probele administrate a rezultat că cea mai mare parte a banilor primiți de Dan Șova au fost folosiți pentru plata unui imobil cumpărat în București, spune DNA.