Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, s-a oferit voluntar să se vaccineze cu Sputnik V! Anunțul oficial

Publicat: 21 08. 2020, 15:22

Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, a anunțat că este pregătit să intre în programul de testare a vaccinului anti-COVID 19 Sputnik V, produs de Rusia. Acesta vrea, astfel, ca vaccinul să ajungă cât mai repede în țara pe care o conduce.

Igor Dodon se află, în prezent, într-un sanatoriu în apropiere de Moscova și este gata să testeze vaccinul, potrivit anunțului pe care l-a făcut pe Facebook.

Prieteni, așa cum deja cunoașteți, sunt pentru câteva zile la un sanatoriu, lângă Moscova, unde continui niște investigații pe care le-am început în luna martie. Fiind aici, am discutat cu partenerii din Federația Rusă despre vaccinul anti-Covid care a fost elaborat și este în procedura de testare. Am văzut că există mulți sceptici, atunci când am anunțat despre acest vaccin, de aceea, vreau să vă anunț că sunt gata să mă ofer ca primul dintre moldoveni pentru a testa vaccinul anti-Covid propus de Federația Rusă. Vreau să fac acest lucru pentru cetățeni, ca să ajungă cât mai repede în Republica Moldova„, a scris Igor Dodon pe Facebook.

Igor Dodon a solicitat, deja, vaccinul Sputnik V

De precizat că, în urmă cu patru zile, Igor Dodon a solicitat public Rusiei vaccinul Sputnik V pentru cetăţenii moldoveni. “Noi ne-am adresat oficial partenerilor din Federaţia Rusă ca, în momentul în care ei vor decide să exporte acest vaccin şi normele internaţionale vor permite, ca aceast vaccin să fie livrat în Republica Moldova”, afirma Igor Dodon.

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a vorbit, acum două săptămâni despre vaccinul anti-Covid-19 pus la punct de cercetătorii ruși, primul de acest tip din lume care a fost înregistrat.

Un vaccin contra coronavirusului a fost înregistrat pentru prima dată în această dimineaţă. Formează imunitatea necesară, a trecut toate verificările necesare” a spus Vladimir Putin la o întâlnire cu membrii guvernului.