Iliescu a votat la alegerile PSD. Ce spune despre ”situația problematică” a lui Dragnea

Publicat: 11 10. 2015, 12:58

Iliescu și-a exercitat dreptul de vot la filiala PSD Sector 1.

Întrebat în legătură cu faptul că, inițial, a criticat acest proces al alegerilor interne și, apoi, și-a schimbat opinia, Iliescu a precizat: „Este o prevedere foarte clară. Încă din 2010 în Statutul partidului este prevăzută această alegere a președintelui. Este aplicarea prevederilor statutare”.

Iliescu a mai spus că Liviu Dragnea nu este un om nou în partid, fiind în echipă cu mai mulți președinți și continuă un stil de conducere de ani de zile.

„Dragnea nu este un om nou nou în partid. A fost în echipă cu mai mulți președinți și este un om care continuă o activitate și un stil de conducere de ani de zile. Are și experiență în teritoriu, are toate datele necesare pentru a asigura o conducere calificată”, a spus Iliescu.

În legătură cu faptul că Dragnea nu are contracandidați la șefia partidului, fostul șef de stat a spus că toți contracandidații s-au retras și că aceasta a fost alegerea partidului.

„E alegerea partidului. Cred că au fost niște contracandidați care s-au retras. Unde vedeți tulburări (în partid-n.r.)? Au fost și alți candidați care s-au retras, nu au fost alți contracandidați, a fost alegerea oamenilor respectivi”, a adăugat Ion Iliescu.

Social-democrații votează, duminică, într-un scrutin intern, pentru alegerea președintele partidului, singurul candidat fiind Liviu Dragnea, actualul președinte interimar al partidului.

Procesul de votare a început la ora 8.00 și se va încheia cel târziu la ora 20.00. Sunt așteptați la urne aproape 533.000 de membri PSD din țară, dar și din străinătate.

Președintele de onoare al PSD Ion Iliescu a declarat, duminică, după votul la alegerile interne PSD, că este aberantă problematica dosarului lui Liviu Dragnea în privința referendumului, spunând:”Ce să judece la un om care își făcea datoria și organiza prezența la referendum a membrilor de partid?”.

Iliescu a făcut această afirmație după ce a votat, la filiala Sector 1, la alegerile interne ale PSD pentru președinția partidului, la care participă doar Liviu Dragnea.

Întrebat dacă este un risc pentru PSD să aibă un președinte care are un termen într-un dosar, Iliescu a spus: „Este problematică această chestiune, inclusiv această decizie a DNA. Ce să analizeze, ce să judece la un om care își făcea datoria și organiza prezența la referendum a membrilor de partid?”.

„Este aberantă însăși ridicarea acestei probleme. Este împotriva spiritului democratic în care partidele au un rol și exponenții partidului trebuie să-și desfășoare o activitate concretă. Asta a făcut Dragnea. Era aberantă inclusiv ridicarea acestei probleme”, a adăugat Iliescu.

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat, în 28 septembrie, până în 23 noiembrie, judecarea dosarului în care Liviu Dragnea este acuzat, alături de alți 70 de inculpați, de fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.

Liviu Dragnea a fost condamnat în 15 mai, de instanța supremă, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Dragnea a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.