ÎMPUȘCĂTURI ÎN SECTORUL 5. Două persoane au fost rănite într-un conflict care a scos în stradă peste 100 de oameni

Publicat: 08 09. 2012, 22:41
Actualizat: 02 02. 2019, 03:54

Două persoane au fost rănite într-un conflict armat produs, sâmbătă seara, în sectorul 5 al Captalei, conflict care a adunat la locul evenimentului aproximativ o sută de oameni, astfel că a fost necesară intervenția jandarmilor și polițiștilor pentru a liniști spiritele.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, una dintre persoanele rănite a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, în timp ce a doua a refuzat spitalizarea.

Un conflict între mai multe persoane de etnie romă a degenerat sâmbătă, astfel că la ora 20.30 serviciile de intervenție au fost chemate pentru a calma scandalul care s-a soldat cu răniți, împușcați cu pistol cu bile de cauciuc.

Conflictul a adunat aproximativ o sută de persoane în zonă, iar reprezentanții autorităților au percheziționat mai multe dintre acestea. Asupra uneia au fost găsite o sabie și un cuțit, astfel că a fost dusă la poliție, pentru a i se întocmi dosar pentru port ilegal de armă albă,