Șaptesprezece unități de învățământ vor fi închise, luni, în județul Ialomița, în condițiile în care există două drumuri naționale și 12 drumuri județene închise, iar 27 de localități sunt izolate, din cauza căderilor abundente de zăpadă și a vântului puternic, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Ialomița, decizia închiderii a 17 unități de învățământ a fost luată pentru ziua de luni, iar suspendarea cursurilor s-ar putea prelungi în cazul în care se mențin condițiile meteorologice nefavorabile.
„Am luat această măsură pentru a nu pune în pericol viețile elevilor și ale cadrelor didactice care depind de navetă și pe această cale îi sfătuim pe părinți să își țină copiii acasă în această perioadă și elevii să nu plece la drum. Să se intereseze la profesori și la directorii școlilor și de abia atunci să plece dacă școala, drumul sunt deschise. Altfel să nu plece”, a declarat inspectorul școlar general al ISJ Ialomița, Luminița Barcari.
Pe de altă parte, la ora transmiterii acestei știri 17 localități din județ nu au energie electrică, iar 27 de localități sunt izolate întrucât traficul rutier este întrerupt din cauza zăpezii și a viscolului pe două drumuri naționale și pe 12 drumuri județene.
Drumurile naționale și județene închise sunt: DN 2C, între Slobozia-Amara-Tovărășia-Buzău, DN 1D, între localitățile Urziceni și Ciorani, DJ 101, între localitățile Rădulești și Nuci, DJ 203F, între localitățile Smirna și Iazu, DJ 203B, între Garbovi-Valea Măcrișului și Grindu, DJ 203E, între Căzănești și Cocora, DJ 102H, între Miloșești-Reviga-Cocora-Colelia-Grindu, DJ 306A, între Borduselu-Ciochina-Crunti, DJ 201, între Buesti-Ghimpați-Orezu-Piersica, DJ 201B, între localitățile Ciochina-Orezu-Rași, DJ 101U, între Maia și Fierbinți Târg, DJ 313, între Axintele și Horia, DJ 402, între Lilieci și Hagiești, DJ 306B, între Gheorghe Doja și DN2A.
Meteorologii au emis, duminică, un cod portocaliu de ninsori și viscol pentru București și 19 județe, unde până miercuri dimineață va ninge viscolit, viteza vântului va depăși la rafală 70- 80 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri, alte 17 județe fiind avertizate cu cod galben.
Potrivit avertizării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, de duminică, ora 18.00 și până miercuri, ora 10.00, „va ninge viscolit în sudul Moldovei, Dobrogea, Muntenia și Oltenia, viteza vântului va depăși la rafală 70- 80 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m”.
În noaptea de duminică spre luni va fi viscol în sudul Moldovei și în Bărăgan, apoi se va extinde spre celelalte regiuni, atingând intensitatea maximă de luni, ora 14.00 până marți, ora 18.
La începutul intervalului, în Dobrogea și estul Munteniei vor mai fi precipitații mixte și se va menține poleiul, au precizat meteorologii.
Codul portocaliu a fost emis pentru București și județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea și Galați.
De asemenea, potrivit avertizării cod galben, în nordul și centrul Moldovei, în Banat și în zona de munte va continua să ningă, iar vântul va avea viteze de până la 30-40 de kilometri pe oră.