Incendiu în Masivul Postăvarul. Zeci de pompieri transportă srecipiente de apă cu ranița pentru a stinge flăcările

Publicat: 22 08. 2012, 16:21
Actualizat: 30 07. 2014, 15:29

Un incendiu puternic s-a declanșat, miercuri la prânz, în Masivul Postăvarul, în zona Colții Cheii, pe o suprafață de trei hectare, 30 de pompieri intervenind pentru stingerea flăcărilor, relatează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Ciprian Sfreja, pe lângă pompieri, acționează și 20 de pădurari, care transportă apă în bidoane, pe jos, întrucât accesul este foarte dificil.

„Pompierii transportă cu ranița pet-uri cu apă, cu telecabina. Ei iau telecabina din Poiana Brașov până în Masivul Postăvarul, iar de acolo sunt nevoiți să meargă pe jos aproximativ o jumătate de oră, pană la locul incendiului. De asemenea, se sapă șanțuri în jurul focarelor, pentru ca focul să nu se extindă la pădure”, a spus Sfreja.

La sfârșitul lunii iulie, în zona Colții Cheii, la Cheile Râșnoavei, a izbucnit un incendiu similar, atunci fiind necesară intervenția unui elicopter pentru stingerea flăcărilor.