Incendiu la o fabrică de confecții din Capitală, două persoane ar fi blocate la etaj

Publicat: 05 07. 2012, 19:54
Actualizat: 05 07. 2012, 19:54

Un incendiu a izbucnit, joi seară, la clădirea unei fabrici de confecții din sectorul 2 al Capitalei, pompierii încercând să salveze două persoane care ar fi blocate la unul dintre etaje, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București.

Incendiul afectează clădirea fabricii cunoscute ca fosta Mătasea Populară.

„Fumul este foarte puternic. Se încearcă salvarea persoanelor din interior cu o autoscară”, au mai spus sursele citate.

După alerta la 112, la fața locului au sosit trei autospeciale de pompieri, o mașină de descarcerare și una de prim ajutor.