Incendiu puternic în nordul Craiovei, flăcările au mistuit șase hectare de pădure de pin

Publicat: 15 08. 2012, 20:29
Actualizat: 15 08. 2012, 20:29

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri după-amiază, în zona de nord a Craiovei, peste șase hectare de pădure de pin și alte șase de vegetație uscată fiind mistuite de flăcări, la ora transmiterii știrii focul extinzându-se încontinuu.

Aproximativ 20 de lucrători de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dolj intervin, la ora transmiterii acestei știri, cu trei autospeciale cu apă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit, miercuri după-amiază, în jurul orei 17.00, în pădurea de pin de la marginea Craiovei. Întrucât vegetația era foarte uscată din cauza secetei, flăcările s-au extins cu repeziciune și în mai puțin de două ore au ars șase hectare de pădure pin.

Totodată, au ars și câmpurile de vegetație uscată din zonă, iar fumul gros a afectat cartierele rezidențiale din zonă.

„Aerul este irespirabil în zona de case, parcă a ars cauciuc, nu pădurea. Sperăm să intervină rapid pompierii să nu ajungă focul la case”, a declarat Ionel Andonie, proprietarul unei case din zonă.

Aproape 20 de pompieri au lucrat încontinuu mai bine de două ore pentru stingerea focului, însă misiunea lor a fost îngreunată de faptul că flăcările s-au extins rapid din cauza materialului lemons, ușor inflamabil.

„Am intervenit cu trei autospeciale de apă, care au fost reumplute de mai multe ori, am izolat incendiul de pădure și sperăm să-l lichidăm în scurt timp. Nu știm, deocamdată, cauza izbucnirii incendiului, însă nu excludem posibilitatea să fi fost uitat aprins vreun foc de la grătare”, a declarat maiorul Adrian Butoi, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dolj.

La locul incendiului au venit și mai mulți reprezentanți ai Ocolului silvic, care au supravegheat în permanență zona și i-au ajutat pe pompieri la stingerea flăcărilor.

„Din primele evaluări sunt șase hectare de pădure de pin afectate de incendiu și credem că nu mai poate fi nimic salvat pentru că pinul ars e compromis. Cel mai probabil va fi nevoie de o replantare, pentru a regenera pădurea”, a declarat Daniel Drâgnei, seful Ocoilului Silvic Amaradia.

La fața locului au venit și mai multe echipaje de Poliție care încearcă să afle cauza incendiului, mai ales că mai mulți locuitori din zonă au declarat că în locul unde au izbucnit flăcările miercuri câteva persoane au făcut grătar.

Georgiana Stănescu, corespondenti@mediafax.ro