Incendiu puternic la Seminarul Teologic din Suceava

Publicat: 08 01. 2015, 10:11

La ora transmiterii acestei știri, pentru stingerea incendiului se acționează cu 15 autospeciale și intervin și pompieri voluntari, iar focul a mistuit mare parte din clădirea Seminarului Teologic, care este construită din lemn.

Focul s-a extins și spre patru garaje din apropiere, în care nu sunt mașini, într-unul din acestea fiind depozitate mai multe instrumente muzicale ale seminariștilor.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, Alin Găleată, a declarat că la ora izbucnirii incendiului în clădirea Seminarului Teologic se aflau 59 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar, care au reușit să iasă din imobil, fără ca vreo persoană să fie rănită.

Incendiul la clădirea Seminarului Teologic din municipiul Suceava, instituție aflată în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, a fost anunțat în jurul orei 9.00, iar primele informații arată că focul a izbucnit, cel mai probabil, de la tabloul electric al imobilului.

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” a fost înființat în anul 1991, aici studiind peste 200 de elevi, repartizați în șase clase de învățământ la zi filieră vocațională, profil teologic, specializarea pastorală și trei clase de învățământ cu frecvență redusă filieră teoretică, profil uman, specializarea filologie, potrivit site-ului instituției de învățământ.