Incendiu uriaș la o fabrică din Topoloveni a unui celebru om de afaceri libanez. VIDEO

Publicat: 09 01. 2018, 20:13

This browser does not support the video element.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, Mădălina Epure, a declarat că incendiul izbucnit la fabrica de prelucrare a cărnii din Topoloveni este unul de amploare.

„Intervenția este în dinamică. A ars un aparat de prăjit, cu cantitate mare de ulei și s-a extins și la acoperișul halei. Incendiul a cuprins două hale, suprafața afectată fiind de 2.000 de metri pătrați”, a declarat Epure.

Aceasta a adăugat că pentru stingerea incendiului intervin șase autospeciale cu apă și spumă. ISU Ilfov a mai trimis la locul incendiului o ambulanță și o autoscară.

Ulterior, IGSU a informat că dintr-un complex de 6 hale ard două pe aproximativ 6.000 de metri pătrați, pentru celelalte spații, pompierii constituind un dispozitiv de protecție.

„Incendiul a fost localizat și se lucrează pentru lichidare”, arată IGSU.

Incendiul a izbucnit la complexul de fabrici MGC Topoloveni, deținut de familia hotelierului libanez Mohammad Murad.

Istoria complexului a început în anul 1901, când a fost construită o fabrică de prelucrare a fructelor și legumelor. Aceasta s-a dezvoltat în următorii ani, devenind în 1941 una din cele mai importante fabrici ce aprovizionau cu marmeladă soldații aliați în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În 2002, fabrica de conserve Topoloveni a fost preluată de către compania MGC Topoloveni, aparținând familiei hotelierului libanez Mohammad Murad. În 2012, Complexul de fabrici MGC Topoloveni a fost modernizat printr-o investiție de aproape 3,7 milioane de euro.

Conducerea MGC Topoloveni declara, la vremea respectivă, că în total, investiția în extinderea și modernizarea întregului complex, de la preluare și până în 2012, însumează peste 14 milioane de euro.