INCIDENT în Armata Română. Toate elicopterele IAR-330 Puma sunt oprite la sol

Publicat: 19 03. 2015, 15:43

Într-un comunicat de presă transmis joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN) spune că marți, în timpul unui zbor de antrenament, echipajul unui elicopter IAR-330 Puma al Bazei 90 Transport Aerian a sesizat vibrații peste limita normală și a acționat conform procedurilor în vigoare.

„După aterizare, în urma verificărilor s-a constatat fisurarea unei pale a elicei anticuplu. Niciun membru al echipajului nu a fost rănit”, precizează MApN.

O comisie a Statului Major al Forțelor Aeriene anchetează circumstanțele producerii incidentului, iar în acest moment elicopterele IAR-330 sunt oprite de la zbor până când vor fi stabilite cauzele incidentului, adaugă sursa citată.

Potrivit Forțelor Aeriene Române, modelul IAR-330 a fost proiectat la mijlocul anilor ’60 ca să îndeplinească misiuni de transport mediu. Destinat Armatei Franceze, a fost construit sub licență la Brașov, cu numele IAR-330 Puma, iar primul zbor al prototipului a avut loc în 15 aprilie 1965.

Conform datelor de pe site-ul MApN, aparatul IAR-330 PUMA are 15 metri lungime, 4,6 metri înălțime, iar instalația de forță este formată din două motoare turbopropulsoare TURMO IV B, cu o putere de 1400 CP fiecare. Poate atinge o viteză maximă de 263km/h, altitudinea maximă de zbor este de 4800 m, iar distanța maximă de zbor este de 550 km. Echipajul unui astfel de elicopter are 3 membri, iar capacitatea este de 16 pasageri.

Elicopterul IAR-330 Puma permite executarea zborului în condiții de vizibilitate redusă pe baza instrumentelor de la bord, are pilot automat SFIM 137A, radio VHF/UHF, ADF, VOR/DME, radar Doppler de navigație.

Forțele Aeriene Române au modernizat 24 de aparate IAR-330 Puma în varianta IAR-330 Puma SOCAT, destinat luptei antitanc, iar ultimul aparat din acestă serie a fost livrat la începutul anului 2005.

În ultimii ani, au avut loc patru accidente în care au fost implicate elicoptere IAR-330 Puma. Ultimul accident și cel mai grav a avut loc în zona localității Mălâncrav, din județul Sibiu, în 21 noiembrie 2014, când un elicopter militar al Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii s-a prăbușit într-o zonă împădurită. În urma accidentului, opt militari și-au pierdut viaț, iar alți doi au fost răniți.