Incredibil cum un bărbat a încercat să introducă în țară un buletin fals! Polițiștii de la Frontieră au rămas șocați – FOTO

Publicat: 10 11. 2020, 15:32
Actualizat: 10 11. 2020, 15:33

Un bărbat inventiv nevoie mare a încercat să introducă un buletin fals în țară, pe la Punctul de Trecere a Frontierii Sculeni. Când au descoperit metoda, polițiștii de la Frontieră au rămas șocați.

Bărbatul în vârstă de 30, de cetățenie moldovenească, a încercat să introducă pe teritoriul României un act de identitate fals. Polițiștii bănuiau că suspectul ar încerca așa ceva, prin urmare i-au efectuat un control amănunțit.

Metoda prin caee un bărbat a încercat să introducă în țară un buletin fals

Așa au avut parte autoritățile de o surpriză de zile mari – moldoveanul încerca să introducă în țară documentul fals ascunzându-l într-o caserolă cu mâncare. Când au dat peste buletin, polițiștii l-au supus verificările și au constat că documentul cu însemnele Statului Român era unul fals.

„În data de 09 noiembrie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în România, ca pasager într-un autoturism, un cetăţean moldovean, în vârstă de 30 de ani. Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că tânărul ar deţine documente false, a fost efectuat un control amănunţit, ocazie cu care a fost descoperită în bagajele personale, într-un recipient pentru mâncare, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals”, transmite Poliția de Frontieră.

După ce a fost prins în fapt, bărbatul de cetățenie moldovenească a recunoscut faptul că a plătit suma de 100 de euro pentru documentul fals, însă a mărturisit că nu știe cine l-a realizat.

Document fals la 100 de euro

„Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră în timp ce se afla la muncă în R. Moldova, plătind suma de 100 de euro unei persoane ale cărei date de identitate nu le cunoaşte. Acesta a mai spus faptul că urma să o folosească pe teritoriul statelor membre U.E. în vederea găsirii unui loc de muncă mai bine plătit. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. au conchis oamenii legii”, potrivit sursei citate.