Însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA: Este potrivit ca românii să fie preocupați, nu neapărat îngrijorați de situația din Ucraina

Publicat: 14 05. 2014, 11:00
Actualizat: 07 02. 2019, 16:22

Însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la București, Duane Butcher, a făcut aceste precizări într-o declarație acordată agenției MEDIAFAX.

„Motivul principal al vizitei vicepreședintelui este de a exprima aprecierea față de România ca partener strategic, pentru militarii și jandarmii români din Afganistan și din alte părți ale lumii, pentru angajamentul României în cadrul NATO. Un motiv la fel de important al vizitei este să arate sprijinul puternic al SUA în aceste momente de instabilitate în regiune, ca urmare a evenimentelor din Ucraina. Este important și vrem să demonstrăm partenerilor noștri din NATO că suntem aici, alături de ei, în această perioadă”, a spus Butcher.

El a apreciat că este potrivit ca românii să fie preocupați, nu în mod necesar îngrijorați, de situația din Ucraina, arătând însă că în mod cert vicepreședintele american îi va asigura că NATO și SUA le sunt alături în aceste momente.

Diplomatul american a adăugat că NATO este o alianță puternică, cu capabilități uriașe de apărare, iar România este ferm așezată sub umbrela Alianței Nord-Atlantice.