Însoțitorii pacienților de la Colectiv tratați în străinătate cer mai mulți bani de la Guvern. Ce răspuns au primit

Publicat: 15 01. 2016, 20:34

Reprezentanții pacienților de la Colectiv s-au întâlnit, vineri, la Guvern, cu șeful Cancelariei prim-ministrului, Ioan Dragoș Tudorache, prilej cu care aceștia au solicitat mai multe schimbări legislative.

„Ordonanța de urgență în ceea ce privește ajutorul pentru cei plecați în străinătate se referea doar la perioada de spitalizare și s-a făcut deja o cerere ca ea să se extindă și să cuprindă și tratamentul. Însoțitorii vor primi acest ajutor și după ce pacienții sunt externați. Dacă recomandările din partea clinicilor din străinătate este ca revalidarea pentru cazurile grave să se facă în străinătate, ea se va face în străinătate, iar familiile pot sta lângă ei tocmai în perioada în care au cea mai mare nevoie de sprijin pentru că nu vor mai avea asistența medicală 24 din 24 de ore și atunci familiile sunt cele care preiau practic sarcina asistenților medicali și a medicilor”, a spus, la finalul întâlnirii reprezentanta pacienților, Ramona Strugariu.

Ea a mai precizat că șeful Cancelariei i-a transmis mesajul premierului și anume că vor fi sprijiniți „punctual” și „până la capăt”, legislativ și financiar.

Totodată, Ramona Strugariu l-a informat pe Ioan Dragoș Tudorache că Hotline-ul pe care l-a stabilit Ministerul Sănătății nu funcționează eficient și cei care apelează sunt direcționați către fundații, nu către un grup operativ cu reprezentanți ai ministerului și în legătură cu cabinetul premierului. Șeful Cancelariei a promis că problema se va rezolva până marți și se va prezenta lista cu membrii acestui grup operativ care vor prelua problemele.