Inspecția Judiciară verifică posibile nereguli în modul în care a instrumentat DIICOT Craiova cazul de la Caracal

Publicat: 02 08. 2019, 13:13

„Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul în care DIICOT – ST Craiova a instrumentat dosarul vizând dispariția a două persoane. Menționăm faptul că etapa verificărilor prealabile este o etapă premergătoare cercetării disciplinare, competența Inspecției Judiciare fiind „de a stabili dacă există indiciile săvârșirii de către magistrați a unei abateri disciplinare și de a se pronunța după caz, în funcție de rezultatul verificărilor””, se arată într-un comunicat de presă al Inspecției Judiciare, remis vineri MEDIAFAX.

Gheorghe Dincă, bărbatul care a spus că le-a ucis pe Alexandra și pe Luiza, a oferit, în cadrul anchetei, noi indicii care sunt verificate, vineri, la locuința acestuia, din Caracal. Echipe complexe verifică fiecare detaliu, inclusiv gropile betonate.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, a declarat, vineri, presei, la Caracal, că vor fi cercetate toate zonele din curtea locuinței lui Gheorghe Dincă, de echipe complexe. Printre cele verificate sunt și gropile de beton.

„Vom efectua o cercetare criminalistică complexă și amănunțită, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Institutul Național de Criminalistică, precum și cu Serviciul Criminalistic din Poliția Capitalei. Când vorbesc de o acțiune complexă, de o cercetare complexă, mă refer la faptul că vor fi sectorizate toate zonele, vor fi cercetate cu echipe diferite. De asemenea, se va avea în vedere și vor fi verificate și gropile acelea cu beton și ciment după ce în prealabil vom face o degajare a zonelor respective”, a spus Porime.

Potrivit acesteia, Dincă a oferit noi indicii care vor fi verificate. „A mai oferit noi indicii care vor fi valorificate și verificate în cadrul anchetei. Nu pot spune la acest moment (ce indicii – n.r.). Noi am solicitat de ieri mandat de percheziție domiciliară”, a afirmat Porime.