Inspectorii DSP, în control la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, după apariția unor imagini de coșmar

Publicat: 05 02. 2018, 10:57
Actualizat: 05 02. 2018, 11:32

Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Timiș, Dana Șpac, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că o echipă de medici inspectori fac verificări la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.

„O echipă formată din medici inspectori din cadrul DSP Timiș fac verificări, de la primele ore ale dimineții, la Spitalul de Boli Infecțioase, în urma neregulilor semnate în spațiul public”, a afirmat Dana Șpac.

Două fotografii în care sunt imortalizate condițiile în care sunt cazați pacienții pe Secția de Pneumologie a Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara au fost postate pe Facebook, sâmbătă, fiind distribuite de sute de ori. În imagini se poate observa cum bolnavii sunt cazați în saloane cu pereți scorojiți, mobilier ruginit, iar în loc de perdele, în geamuri au fost puse cearșafuri.

„Anul 2018, România, Timișoara, Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș! Nu mai am cuvinte să comentez, cred că imaginile spun totul. Spun doar că mai trebuie să mergeți la multe concerte, cu spectacole ale marilor artiști, pentru a aduce spitalul la niște condiții puțin mai ridicate decât cele din lagărele de concentrare. Donați în continuare bani pentru a crește buzunarele celor aflați la conducere! Și sfatul meu: încercați să vă păstrați sănătoși dacă ajungeți aici, mai mult ca sigur că mult nu o veți mai duce. Vă rog distribuiți!”, a scris autoarea fotografiilor, pe rețeaua de socializare.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, medicul Virgil Musta, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că saloanele în care pacienții au fost fotografiați sunt în curs de renovare și că s-au făcut internări și acolo din cauza numărului prea mare de bolnavi din ultima perioadă.

De asemenea, și primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a reacționat la imaginile de coșmar suprinse în Spitalul de Boli Infecțioase, postând poze care arată un spital curat și îngrijit. „Pozele sunt actuale și prezentarea lor este legitimă”, a scris edilul, dezamăgit că nu se vorbește și despre cealaltă parte a unității.