Instanța supremă a amânat cu o săptămână soluția în procesul privind averea lui Dan Ioan Popescu

Publicat: 15 02. 2012, 10:29
Actualizat: 25 07. 2012, 05:09
Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat luni, cu o săptămână, soluția în procesul privind modul în care fostul ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu, și soția sa au dobândit o serie de bunuri, în perioada 2000-2004.

Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat luni, cu o săptămână, soluția în procesul privind modul în care fostul ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu, și soția sa au dobândit o serie de bunuri, în perioada 2000-2004.

Dan Ioan Popescu s-a prezentat, în 17 septembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), pentru a contesta soluția dată de Comisia specială a instanței supreme de control referitoare la modul în care și-a dobândit bunurile.

Procesul a fost reluat la un an de la suspendarea sa, după ce dosarul a fost trimis la Curtea Constituțională pentru analizarea unor excepții de neconstituționalitate privind 13 articole din Legea 115/1996 privind declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici. Curtea Constituțională a respins aceste excepții în luna martie.

În fața unui complet de trei judecători, Dan Ioan Popescu, a criticat ordonanța comisiei speciale, pe motive de legalitate.

Atunci, Ion Neagu, unul dintre avocații fostului ministru, și-a început pledoaria invocând principiul constituțional potrivit căruia dobândirea averii este prezumată a fi licită. În cauză, această prezumție a fost răsturnată, a susținut avocatul, care a adăugat că nu numai membrii comisiei au făcut cercetări în cauză, ci și procurorii, ceea ce atrage nulitatea actelor. De asemenea, avocatul a precizat că hotărârea comisiei conține numeroase inadvertențe cu privire la formularea sau nu de către cei cercetați a criticilor referitoare la modul de adminsitrare a probelor.